Căutând nestemate în Muzeul Britanic

Azi am fost la Muzeul Britanic sau British Museum cum îi spun localnicii. Eu am inclus acest muzeu, alături de Muzeul Louvre din Paris, Smithsonian National Museum din Washington sau Muzeul Egiptean din Cairo (Museum of Egyptian Antiquities), în lista muzeelor care se află într-un oraș departe, în care eu nu pot ajunge. Până acum câteva zile, când, uitându-mă la un documentar despre pietre prețioase, prezentatoarea spune despre nu-ș ce nestemată că se află la British Museum din Londra. Și îmi dau seama că eu stau în Londra, că muzeul nu e într-un oraș îndepărtat și că eu nu am fost până acum acolo și că ar trebui să mă duc.

Intrarea la muzeu e gratuită – ei îți sugerează o donație minimă. Eu de obicei, la finalul fiecărei vizite într-un muzeu trec pe la magazinul lor și las acolo mai mulți bani decât orice donație. Ajută și asta, deoarece obiectele sunt un pic mai scumpe, diferența mergând către muzeu.

Revenind la vizita de azi, a fost cea de cercetare. Muzeele acestea foarte mari, precum cele menționate mai sus, nu pot fi văzute într-o zi. Vizitate, poate. Mi-e mi-au trebuit cinci ore doar ca să trec prin muzeu, să mă opresc ici colo pe la câte o piesă care îmi atrăgea atenția, să fac câteva poze. La Louvre, acum mulți ani în urmă, am reușit să vedem într-o zi doar două secții: Mesopotamia și Roma Antică, dar au fost văzute pe îndelete.

Locuind în Londra, îmi permit să merg într-un muzeu de mai multe ori. Prima vizită, văd ce au, îmi cumpăr harta muzeului și un ghid cu descrierea celor mai importante exponate, văd ce secții îmi plac și cât sunt de mari și îmi organizez vizitele următoare. Harta și ghidul muzeului, deși par o irosire de bani, sunt elemente vitale în vizitarea muzeelor mari, mai ales dacă aveți doar o zi la dispoziție. Eu am învățat lucrul ăsta într-un alt muzeul în care am umblat de nebună vreo două ore, nu am reușit să văd nimic din ce am vrut, m-am învârtit în cerc de vreo trei ori, am cedat, m-am dus și am cumpărat hartă și ghid, și am mai luat încă o dată muzeul la picior.

Norocul meu azi, terminaseră ghidurile în engleză – aceste ghiduri sunt niște broșuri de vreo maxim 50 de pagini în care e făcută o prezentare scurtă a principalelor atracții – și în timp ce eu mă gândeam în ce altă limbă să îi cer doamnei, ea îmi arată către o carte, dar carte de vreo 400 de pagini, și îmi spune că o pot avea pe aceea în schimb. Prețul e redus la 6 lire cât era ghidul în mod normal, față de 16 cât e cartea. Mi-o deschide, îmi explică că e mult mai completă, are mai multe exponate descrise și mai în  detaliu. Eu, cu privirea unui copil care primește o prăjitură mult mult mai mare decât cea pe care și-o putea permite, o întreb dacă e sigură, de parcă ar fi pus diferența din buzunarul ei. Îmi spune că mulți refuză, deoarece e prea mare. Nu eu. Iau cartea cu cel mai mare zâmbet, ca cel a lui Buddha, plătesc, fac câțiva pași și mă opresc la studiat. Îmi dau seama că e cam greu de folosit în muzeu, dar o să fie numai bună pentru studiat acasă în pregătirea vizitelor următoare.

Revenind la vizita de azi, am găsit o colecție impresionată de exponate din Grecia, care sunt împrăștiate prim muzeu în funcție de perioadă sau colecție. Oficial exponatele în expoziție sunt grupate ca și Grecia și Roma antică, însă, dacă mă întrebau pe mine, puteau să o numească doar Grecia, căci numărului exponatelor romane e reprezentat, din ceea ce am reușit eu să văd, de statui reproduceri după cele grecești, spre marea mea dezamăgire, eu fiind un mare fan al Romei Antice. O altă zonă care o să aibă dedicată o zi întreagă de vizită.

Orientul Mijlociu e doua colecție ca întindere în muzeu, probabil și din cauza numărului mare de fresce și statui care ocupă fizic un spațiu mai mare, dar și a istoriei complicate a regiunii, cu o pleiadă de popoare, culturi și religii care s-au perindat prin regiune. Și pentru asta o să am nevoie de o zi întreagă de vizitat, căci sunt foarte multe exponate.

Egiptul Antic, cea mai mare atracție a muzeului – cel puțin pentru muritorul, a se citi turistul, de rând – este mult mai restrânsă ca și spațiu. Compensează din plin prin valoarea exponatelor. Sunt două zone, cea de sculpturi, statui, cavouri și alte componente din temple, aflată la parterul muzeului, și cea de mumii, cu tot ceea ce era legat de viața și mai ales moartea vechilor egipteni, aflată la etaj și destul de îngrămădită, după părerea mea.

O altă zonă a muzeului care e destul de întinsă și cu foarte multe exponate e cea dedicată Asiei – unde predomină India și China. Are și Japonia o zonă destul de extinsă, dar este o expoziție separată de Asia și este finanțată de o corporație privată. De altfel câteva galerii sunt finanțate privat, contribuția acestora fiind menționată în numele expoziției, deoarece aceste contribuții sunt de un mare ajutor muzeului.

La finalul celor cinci ore de mers am mai făcut un efort să cercetez și toate exponatele magazinului. Tura asta am fost cuminte, am plecat doar cu două chestii de acolo. O agendă reproducere după Rosetta Stone (Piatra din Rosetta), o stelă egipteană care are trei inscripții ale aceluiași text în trei limbi antice diferite. Cu ajutorul ei s-a reușit traducerea scrierii hieroglifice. De-ar exista așa ceva și pentru zilele noastre pentru scrisul doctorilor. Și o carte în miniatură, cam cât jumătate de telefon mobil, cu vorbe de duh ale unor scriitori, oameni de stat, artiști și alți asemenea. O să împart cu voi din când în când câte o vorbă înțeleaptă din cărticică.

Și nu, nu am găsit nestemata despre care vorbea doamna din documentar. De altfel, nu îmi mai amintesc despre ce era vorba, dar dacă o văd în carte sau în muzeu, o să îmi amintesc.

Dacă v-a plăcut acest articol, mă puteți ajuta prin redistribuirea acestuia. Vă mulțumesc! Marcella