Despre viață

Zilele astea sunt marcate de gânduri de schimbare. A locului de muncă, a corpului, a modului în care gândesc. De gânduri despre viață.

M-am dat seama de ceva vreme că am multe sechele adunate din copilărie și adolescență. Mi-a fost mult mai simplu să nu mă gândesc la ele. Știu că sunt acolo, dar am învățat să funcționez cu ele, am încercat să le ignor, să nu mă gândesc la tot răul pe care încă îl fac în viața mea.

Doar că în ultimele zile au fost tot soiul de mici evenimente care mi-au adus aminte de lucrurile din trecut, și de cât de mult încă mă țin pe loc. Au fost o piedică multă vreme, și chiar dacă le-am ascuns și m-am făcut că le-am uitat, ele încă mă țin pe loc.

Zilele trecute am scris un text despre când am început a scrie și ce am scris. Și ce a scăpat de foc – la sfârșit de liceu am ars tot ce scrisesem până atunci, fiind salvat doar un caiet cu poezii pe care îl dădusem profesoarei de română să îl vadă. Am găsit poeziile și mă gândeam să le public pe site și conturile de social media. Sunt scrise într-o perioadă dificilă din viața mea, cu fugit de acasă, cu certuri zilnice cu mama, cu multe altele. Și chiar înainte de a transcrie poeziile în format electronic ca să le pot publica, m-am gândit că ar trebui să îl avertizez pe tata, să nu se supere pentru că majoritatea dintre ele sunt macabre și dureroase.

Și am fost forțată să recunoscut că am acționat mare parte din viață în așa fel încât să nu îmi supăr părinții. Am avut ocazia să fac ceea ce am iubit cel mai mult – să fiu jurnalist de război – dar nu am profitat de șansă când mi s-a oferit pentru că m-am gândit la cât de îngrijorați ar fi ai mei, ar fi mama. Cât timp a trăit, mi-a spus mereu că eu o bag în mormânt, că din cauza problemelor și a supărărilor pe care i le cauzez, ea o să moară. Mama era bolnavă de ficat. A murit, dar nu din cauza mea.

Toate lucrurile pe care am vrut să le fac, dar nu le-am făcut ca să nu o supăr și să nu moară din cauza mea, au fost degeaba. 10 ani mai târziu, eu încerc să îmi construiesc o viață care să îmi placă și să scap de sechele trecutului, iar ea în pământ. Nu ar fi murit mai repede sau mai târziu dacă eu mi-aș fi trăit viața așa cum aș fi vrut. Eu în schimb, aș fi făcut în fiecare zi ceea ce îmi place, și nu doar din când în când, câteva ore pe săptămână, când am timp.

Nu pot schimba trecutul. Asta e clar. Dar pot învăță din el. Și pot controla ce permit să îmi influențeze viitorul.

Probabil parte din acțiunile mele de acum încolo vor produce durere, așa cum o va face și acest text. Dar dacă am de ales între suferința de scurtă durată a celor de lângă mine, și restul vieții mele în chin, am să aleg prima variantă. Pentru că am văzut din proprie experiență că nu poți schimba în bine viața altora trăind viața ta în nefericire. Se vede în ochii omului când duce o viață de care nu este mulțumit. Iar cei de lângă el vor simți asta, și nu vor fi la rândul lor fericiți. Nu pot să spun acuma că am un plan cu pașii exacți pe care îi vor urma în viitorul mai apropiat sau depărtat, dar știu în mare direcția în care voi merge.

Pentru azi e suficient.  

Dacă v-a plăcut acest material, mă puteți ajuta prin redistribuirea lui. Vă mulțumesc! Marcella